Conform unui studiu realizat de Institutul Național de Sănătate din SUA⁽¹⁾, aproximativ 20% din populația lumii suferă de apnee, sub diverse forme. Cel mai îngrijorător aspect este că 85% dintre aceștia nu recunosc simptomele, ceea ce înseamnă că nu știu cu ce se confruntă.  A venit momentul să tragem un semnal de alarmă asupra importanței unui somn odihnitor și a impactului pe care tulburările de somn îl pot avea asupra sănătății noastre. Una dintre cele mai întâlnite tulburări este sindromul de apnee în somn, o afecțiune care poate avea consecințe grave asupra sănătății și calității vieții.

Ce este apneea în somn?

Apnee în somn este o tulburare a respirației care apare în timpul somnului. În mod normal, respirația ar trebui să fie continuă și uniformă în timpul somnului. Cu toate acestea, în cazul apneei de somn, respirația poate fi întreruptă periodic sau poate deveni superficială. 

Această tulburare nu numai că poate afecta calitatea somnului, dar poate contribui și la o serie de probleme de sănătate, afecțiuni cardiovasculare și în special hipertensiune arterială, tulburări metabolice și alte afecțiuni medicale.

Apneea în somn poate afecta pe oricine, indiferent de vârstă sau sex, însă există anumiți factori de risc care pot crește probabilitatea de apariție a acestei tulburări. 

 

Factori ce determină apariția sindromului apneei în somn:

  • factori anatomici: colapsul căilor respiratorii în somn;
  • stilul de viață: obezitatea este un factor major, deoarece excesul de grăsime din jurul gâtului poate îngreuna respirația.

 

Factori de risc:

  • obezitatea
  • istoricul familial 
  • consumul excesiv de alcool/ sedative înainte de culcare
  • fumatul
  • vârsta înaintată
  • sexul masculin
  • prezența altor afecțiuni: hipotiroidismul, boala refluxului gastroesofagian sau insuficiența cardiacă congestivă

 

Trebuie mers la medic pentru screeningul acestei patologii când avem simptome precum:

  • somnolenta pe parcursul zilei 
  • episoade de apnee
  • durere de cap matinala
  • treziri nocturne frecvente
  • iritabilitate
  • depresie
  • diminuarea atenției și concentrării
  • creștere în greutate
  • disfuncții sexuale

 

Rolul Romanian Bariatric Center:

La Romanian Bariatric Center, acordăm o atenție sporită sindromului de apnee în somn și a altor tulburări din această categorie. Echipa noastră de medici specialiști în pneumologie și patologie de somn este prezenta pentru a oferi diagnostice corecte, tratament personalizat și suport continuu pacienților noștri.




Tratamente disponibile:

Tratamentul sindromului de apnee în somn poate varia în funcție de tipul și severitatea tulburării, precum și de alte factori individuali. În general, tratamentul pentru apnee în somn poate include următoarele opțiuni: dispozitive de presiune pozitivă în căile respiratorii (CPAP); dispozitive orale purtate în gură pe timp de noapte și opțiuni chirurgicale pentru pacienții cu indicații specifice. Echipa noastră de medici va lucra împreună cu pacienții pentru a determina cel mai potrivit plan de tratament în funcție de nevoile și preferințele individuale.

 

Îngrijire și suport continuu:

De asemenea, pe lângă tratamentul medical, oferim sfaturi și sprijin pentru îmbunătățirea calității somnului și adoptarea unui stil de viață sănătos. Consilierea noastră nutrițională și psihologică poate ajuta pacienții să facă schimbări durabile care să le îmbunătățească sănătatea și bunăstarea generală.




⁽¹⁾ https://houstonsleepsolutions.com/blog/sleep-apnea-statistics-in-the-us-and-worldwide/




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *